miercuri, 9 martie 2011

Sentimentul trist al tacerii

In momentele de fata, tacerea reprezinta pentru mine un concept trist al ratiunii. De ce al ratiunii? Pentru ca asa este normal, in situatia data tacerea isi are rostul, este gustul logic al rabdarii. Si absurditatii, pentru ca nu am rabdarea necesara sa las lucrurile sa se aseze. Stiu, o sa afirmati ca nu intelegeti o iota din ceea ce spun. Sunt perfect de acord cu voi, nici eu nu inteleg ceea ce se intampla.

Stiti fazele acelea din viata in care, desi nu sunt motive reale pentru care sa te simti trist, nu-ti permiti luxul sa fii bucuros? Da, asa ma simt eu acum.Ma aflu la linia de plutire, doar un mic avant imi trebuie pentru a-mi da frau liber sentimentelor, fie ele de tristete, fie de bucurie. Sunt practic in fata unui conflict de interese, al propiilor trairi. Am in acelasi timp doua stari de fapt, doua trairi contrare, care imi seaca energia si concentrarea. Ma topeste pe interior, ma forteaza sa astept. Lucru pe care il detest ingrozitor. Stiu, o sa imi spuneti ca de fapt gresesc ca astept, ca ar trebui ca eu sa-mi vad in continuare de activitatile mele, ca si pana acum, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Ultimele cateva zile s-au rezumat la rabdare, rationalitate, stapanire de sine. Toate aceste concepte ar trebui sa imi dea un imbold de atitudine in detrimentul superficialitatii.

Raceala, ma intreb oare cum de reusesc unii sa o adopte atat de usor. Si nu ma refer aici la starea bolnavicioasa de racelea, ci la cea psihica...si fizica la urma urmei. Adoptarea unei atitudini de distantare, departare fata de cineva presupune o raceala atat fizica, corporala cat si sentimentala.Ai retineri si, in loc sa lucrezi la a le rezolva, lucrezi in a le cultiva. Mi-e destul de greu sa nu ma mai gandesc, sa pastrez o distantare teoretica, imi atrage tristetea. Este cel mai dur lucru pe care il pot face in momentul de fata, sa ma obisnuiesc in aceasta maniera, sa ma obisnuiesc cu aceasta regula impusa. Sa o accept.


Ma intreb oare daca merita toata aceasta framantare a mea...aceasta este intrebarea la care trebuie sa-mi raspund sincer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu