Nu am mai scris de o lunga perioada de timp. Nu am avut energia necesara sa pot sa-mi astern pe hartie gandurile. Nu a fost o perioada usoara pentru mine, imi dau seama ca nu pot sa imi gestionez trairile, emotiile. Ma las prada lor la cea mai mica urma de tristete. Le permit sa ma acapareze pana in strafundul oaselor, simt tristetea, ma doboara si nu imi da nici un motiv pentru care vreau sa nutresc vointa, ambitie, dorinta. Imi doresc numai lucruri nepotrivite persoanei mele, aleg oameni nepotriviti sa imi fie in preajma, imi doresc lucruri de bine pentru cei care nu si le doresc sa le primeasca de la mine sau pur si simplu nu vor.
Nu caut vinovati in jurul meu pentru starea in care ma aflu, imi asum raspunderea, imi asum dorinta de a incerca sa ies la suprafata. La liman. Doar pentru ca doresc sufletul drag sufletului meu. Pentru ca nu l-am apreciat atunci cand mi-a fost dat si pentru ca acum e greu sa sterg cu buretele nehotararea care a atras numai lucruri negative in viata amandurora. Mi-e greu si ma simt pierduta, fara oameni in jurul meu care sa ma inteleaga; doar cu aceiasi care ma judeca si ma pun la zid. Am gresit.
Am regasit acum aceasta postare nefinalizata de prin Aprilie, recunosc ca starea mea de spirit era una lipsita de optimism. Si in toate cele precendente imi recunosc speranta ... de fapt nu o regasesc. Ma simteam un om pierdut, fara un pilon pe care sa ma stabilesc. Nici acum nu am gasit stabilitatea, aceea pe care mi-am dorit-o, alaturi de sufletul drag, dar mi-am regasit stabilitatea singulara. Dorinta de a fi stabil emotional fara a avea nevoie de o persoana exterioara care sa te mentina pe linia de plutire. Insa recunosc, aceasta stabilitate nu a venit de la sine, ci cu ajutorul unei persoane dragi, cu ajutorul unor prieteni care m-au inconjurat cu sfaturi, caldura si rabdare. Atunci cand depasesti un moment greu, dificil tie si sufletului tau, inconjoara-te de oameni sociabili, veseli, plini de viata si entuziasm. Chiar daca intr-o prima instanta te enerveaza cu buna lor dispozitie, iti dai seama ca e molipsitoare. Si putin cate putin, incetul cu incetul, pas cu pas, vei incepe sa crezi ca si tu poti fi asa. Si esti asa. Entuziast. Vesel. Impresionant. Extraordinar. Stii, atunci cand umbli cu nebuni, ajungi sa fii ca ei. Prin urmare, alatura-te unor oameni "nebuni" de bucurie si molipseste-te.
Si, intotdeauna, tine minte cele 3 taine ale vietii (Peaceful Warrior)
1. Paradox - don't waste time trying to figure it out
2. Humour - keep a sense of humor, especially about yourself
3. Change - know that nothing stays the same
si poate ca bonus:
4. Journey - The journey is what brings us happiness not the destination
miercuri, 19 octombrie 2011
miercuri, 9 martie 2011
Sentimentul trist al tacerii
In momentele de fata, tacerea reprezinta pentru mine un concept trist al ratiunii. De ce al ratiunii? Pentru ca asa este normal, in situatia data tacerea isi are rostul, este gustul logic al rabdarii. Si absurditatii, pentru ca nu am rabdarea necesara sa las lucrurile sa se aseze. Stiu, o sa afirmati ca nu intelegeti o iota din ceea ce spun. Sunt perfect de acord cu voi, nici eu nu inteleg ceea ce se intampla.
Stiti fazele acelea din viata in care, desi nu sunt motive reale pentru care sa te simti trist, nu-ti permiti luxul sa fii bucuros? Da, asa ma simt eu acum.Ma aflu la linia de plutire, doar un mic avant imi trebuie pentru a-mi da frau liber sentimentelor, fie ele de tristete, fie de bucurie. Sunt practic in fata unui conflict de interese, al propiilor trairi. Am in acelasi timp doua stari de fapt, doua trairi contrare, care imi seaca energia si concentrarea. Ma topeste pe interior, ma forteaza sa astept. Lucru pe care il detest ingrozitor. Stiu, o sa imi spuneti ca de fapt gresesc ca astept, ca ar trebui ca eu sa-mi vad in continuare de activitatile mele, ca si pana acum, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Ultimele cateva zile s-au rezumat la rabdare, rationalitate, stapanire de sine. Toate aceste concepte ar trebui sa imi dea un imbold de atitudine in detrimentul superficialitatii.
Raceala, ma intreb oare cum de reusesc unii sa o adopte atat de usor. Si nu ma refer aici la starea bolnavicioasa de racelea, ci la cea psihica...si fizica la urma urmei. Adoptarea unei atitudini de distantare, departare fata de cineva presupune o raceala atat fizica, corporala cat si sentimentala.Ai retineri si, in loc sa lucrezi la a le rezolva, lucrezi in a le cultiva. Mi-e destul de greu sa nu ma mai gandesc, sa pastrez o distantare teoretica, imi atrage tristetea. Este cel mai dur lucru pe care il pot face in momentul de fata, sa ma obisnuiesc in aceasta maniera, sa ma obisnuiesc cu aceasta regula impusa. Sa o accept.
Ma intreb oare daca merita toata aceasta framantare a mea...aceasta este intrebarea la care trebuie sa-mi raspund sincer.
Stiti fazele acelea din viata in care, desi nu sunt motive reale pentru care sa te simti trist, nu-ti permiti luxul sa fii bucuros? Da, asa ma simt eu acum.Ma aflu la linia de plutire, doar un mic avant imi trebuie pentru a-mi da frau liber sentimentelor, fie ele de tristete, fie de bucurie. Sunt practic in fata unui conflict de interese, al propiilor trairi. Am in acelasi timp doua stari de fapt, doua trairi contrare, care imi seaca energia si concentrarea. Ma topeste pe interior, ma forteaza sa astept. Lucru pe care il detest ingrozitor. Stiu, o sa imi spuneti ca de fapt gresesc ca astept, ca ar trebui ca eu sa-mi vad in continuare de activitatile mele, ca si pana acum, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Ultimele cateva zile s-au rezumat la rabdare, rationalitate, stapanire de sine. Toate aceste concepte ar trebui sa imi dea un imbold de atitudine in detrimentul superficialitatii.
Raceala, ma intreb oare cum de reusesc unii sa o adopte atat de usor. Si nu ma refer aici la starea bolnavicioasa de racelea, ci la cea psihica...si fizica la urma urmei. Adoptarea unei atitudini de distantare, departare fata de cineva presupune o raceala atat fizica, corporala cat si sentimentala.Ai retineri si, in loc sa lucrezi la a le rezolva, lucrezi in a le cultiva. Mi-e destul de greu sa nu ma mai gandesc, sa pastrez o distantare teoretica, imi atrage tristetea. Este cel mai dur lucru pe care il pot face in momentul de fata, sa ma obisnuiesc in aceasta maniera, sa ma obisnuiesc cu aceasta regula impusa. Sa o accept.
Ma intreb oare daca merita toata aceasta framantare a mea...aceasta este intrebarea la care trebuie sa-mi raspund sincer.
miercuri, 2 martie 2011
Relatiile interzise - trio-ul indescifrabil
Cel mai probabil ca v-ati dus cu gandul la aceea relatie interzisa a unei persoane casatorite care, mai devreme sau mai tarziu, este atrasa, dependent de vointa sa (dupa parerea mea), de o aventura. De cele mai multe ori, barbatii sunt cei care aleg sa-si condimenteze viata cu o relatie extraconjugala, punand-o pe seama crizei de varsta mijlocie. In termenii lor, aceasta trebuie sa fie fara responsabilitati, obligatii, constrangeri de orice natura, mai ales sentimentale, bazata in principiu doar pe atingerea scopului strict sexual.
Asadar, avem un barbat casatorit, o sotie si o tentatie. Pentru ca pana la materializarea actului in sine, amanta nu este decat o tentatie, cu sau fara voia ei, dintr-o simpla chimie, potrivire de situatie, conjunctura de moment. Cred ca sunt multe momentele in viata in care, din varii motive precum: prea multa obisnuinta, rutina sau pur si simplu plictiseala, dorinta de a iesi din cotidian cu orice pret, esti tentat sa alegi altceva decat ti se ofera, sa incerci necunoscutul, sa incerci interzisul. Pentru ca stim cu totii ca acesta sunt motivele care incita firea umana - interactiunile nepermise si incerte, care nu sunt la dispozitia noastra oricand si pentru care depunem un minim efort de pasiune. Acum ca am definit personajele principale ale trio-ului indescifrabil, sa incercam sa gasim cateva motive pentru care ei, barbatii casatoriti, isi doresc iesirea din cotidian.
(am spus trio indescifrabil pentru ca, in acceptiunea mea, situatia in care o terta persoana se implica in casnicia/relatia de sine statatoare a altei persoane, este un concept cel putin neplacut, dezagreabil si suparacios. Pentru ca, dupa parerea mea nu iti poti "construi" fericirea pe durerea alteia, aceasta fericire fiind de scurta durata).
Printre cele mai comune motive, brute de altfel, ar fi: actul sexual obisnuit, repetat din obligatie, datorie, sau din contra lipsa acestuia, grijile zilnice, neintelegerle frecvente cu partenera de viata, practicarea activitatilor comune, care mai devreme sau mai tarziu sunt ghidate doar de inertie si lipsite de sens, dorinta barbatului de a se simti atragator, de a-si proba farmecele si abilitatea sa de starni interesul sexual feminin, stimularea ego-ului acestuia prin "prospetimea" ce ii este oferita de o relatie incitanta.
Cred ca suntem de acord cu totii ca, saptamanile ce se astern asupra unei relatii de casnicie/lunga durata, sunt invers proportionale cu pasiunea care se scurge prin venele protagonistilor. Suntem astfel construiti incat, ne dorim permenent sa fim iubiti, alintati, doriti, sa starnim pasiuni, sa jucam jocul provocarii, sa flirtam "nevinovat" fara insa a gandi consecintele actelor noastre. Casniciile si relatiile de lunga durata diminueaza pasiunea si interesul barbatului, ei dorind ca printr-o relatie extraconjugala sa isi dovedeasca faptul ca inca mai sunt capabili sa stimuleze interesul si curiozitatea unei alte femei, jocul seductiei si al cuceririi fiind probabil motivul cel mai plauzibil.
Situatiile trio-urilor sunt frecvente, sunt parte din viata si, din pacate, mai devreme sau mai tarziu tot ajungi sa te confrunti cu o astfel de postura. Actul cucerii este magulitor pentru femeia cucerita, o victorie pentru barbat, insa o durere pentru femeia inselata. Unele nu isi mai revin niciodata dupa o astfel de experienta, isi reiau cu greu fraiele vietii in propiile maini, isi pierd increderea, care cu eforturi concentrate o mai pui cap la cap apoi. Altele sunt mai impasibile, nepasatoare si trec cu vederea aceste escapade ale sotilor lor, pentru ca, sunt de parere ca, dupa ce a trecut "prospetimea" relatiei extraconjugale, se intorc la partenera de viata.
As vrea sa inchei intr-o nota optimista, insa trebuie sa fim realisti si sa acceptam ca, din diverse motive barbatii o iau pe cai gresite. Pentru ca pot si pentru ca vor, pentru ca este ademenitor sa starneasca interse vii si stimulative, pentru ca viata insasi este plina de tentatii la tot pasul sau pur si simplu femeile uita sa fie femei pentru partenerul lor.
Asadar, avem un barbat casatorit, o sotie si o tentatie. Pentru ca pana la materializarea actului in sine, amanta nu este decat o tentatie, cu sau fara voia ei, dintr-o simpla chimie, potrivire de situatie, conjunctura de moment. Cred ca sunt multe momentele in viata in care, din varii motive precum: prea multa obisnuinta, rutina sau pur si simplu plictiseala, dorinta de a iesi din cotidian cu orice pret, esti tentat sa alegi altceva decat ti se ofera, sa incerci necunoscutul, sa incerci interzisul. Pentru ca stim cu totii ca acesta sunt motivele care incita firea umana - interactiunile nepermise si incerte, care nu sunt la dispozitia noastra oricand si pentru care depunem un minim efort de pasiune. Acum ca am definit personajele principale ale trio-ului indescifrabil, sa incercam sa gasim cateva motive pentru care ei, barbatii casatoriti, isi doresc iesirea din cotidian.
(am spus trio indescifrabil pentru ca, in acceptiunea mea, situatia in care o terta persoana se implica in casnicia/relatia de sine statatoare a altei persoane, este un concept cel putin neplacut, dezagreabil si suparacios. Pentru ca, dupa parerea mea nu iti poti "construi" fericirea pe durerea alteia, aceasta fericire fiind de scurta durata).
Printre cele mai comune motive, brute de altfel, ar fi: actul sexual obisnuit, repetat din obligatie, datorie, sau din contra lipsa acestuia, grijile zilnice, neintelegerle frecvente cu partenera de viata, practicarea activitatilor comune, care mai devreme sau mai tarziu sunt ghidate doar de inertie si lipsite de sens, dorinta barbatului de a se simti atragator, de a-si proba farmecele si abilitatea sa de starni interesul sexual feminin, stimularea ego-ului acestuia prin "prospetimea" ce ii este oferita de o relatie incitanta.
Cred ca suntem de acord cu totii ca, saptamanile ce se astern asupra unei relatii de casnicie/lunga durata, sunt invers proportionale cu pasiunea care se scurge prin venele protagonistilor. Suntem astfel construiti incat, ne dorim permenent sa fim iubiti, alintati, doriti, sa starnim pasiuni, sa jucam jocul provocarii, sa flirtam "nevinovat" fara insa a gandi consecintele actelor noastre. Casniciile si relatiile de lunga durata diminueaza pasiunea si interesul barbatului, ei dorind ca printr-o relatie extraconjugala sa isi dovedeasca faptul ca inca mai sunt capabili sa stimuleze interesul si curiozitatea unei alte femei, jocul seductiei si al cuceririi fiind probabil motivul cel mai plauzibil.
Situatiile trio-urilor sunt frecvente, sunt parte din viata si, din pacate, mai devreme sau mai tarziu tot ajungi sa te confrunti cu o astfel de postura. Actul cucerii este magulitor pentru femeia cucerita, o victorie pentru barbat, insa o durere pentru femeia inselata. Unele nu isi mai revin niciodata dupa o astfel de experienta, isi reiau cu greu fraiele vietii in propiile maini, isi pierd increderea, care cu eforturi concentrate o mai pui cap la cap apoi. Altele sunt mai impasibile, nepasatoare si trec cu vederea aceste escapade ale sotilor lor, pentru ca, sunt de parere ca, dupa ce a trecut "prospetimea" relatiei extraconjugale, se intorc la partenera de viata.
As vrea sa inchei intr-o nota optimista, insa trebuie sa fim realisti si sa acceptam ca, din diverse motive barbatii o iau pe cai gresite. Pentru ca pot si pentru ca vor, pentru ca este ademenitor sa starneasca interse vii si stimulative, pentru ca viata insasi este plina de tentatii la tot pasul sau pur si simplu femeile uita sa fie femei pentru partenerul lor.
duminică, 30 ianuarie 2011
Familia, "oaza" noastra de liniste si energie
Familia a reprezentat, dintotdeauna, un reper de incredere, stabilitate si echilibru pentru majoritatea indivizilor. Familia este cea care iti ofera sprijin atunci cand ai nevoie, care te ajuta in cele mai complicate momente ale vietii, cea care, de cele mai multe ori stie ce se petrece cu tine inainte de a afla chiar tu. Familia iti contureaza personalitatea si caracterul, iti traseaza drumul in viata si iti ghideaza pasii, te dezvolta si iti ofera principiile si valorile morale pe care, mai tarziu, le vei aplica in societate.
Atunci cand vine vorba de familie, nu ai motive sa te simti stanjenit sau sa iti fie teama; cand ai in preajma oamenii care iti sunt dragi si pentru care stii cat insemni, nu este necesar sa tii garda sus; in familie te simti protejat, poti permiti oricaror masti pe care le porti in tot restul timpului sa le arunci deoparte, poti sa fii tu. Poti sa lasi frau liber sentimentelor, pentru ca stii cu siguranta ca iti vor fi impartasite, poti sa iti iubesti nepotii, sora, mama, fratele, tatal, verii, poti sa le arati ca ii apreciezi, sa te bucuri alaturi de ei de cele mai mici realizari. Pentru ca, in ochii lor, realizarile mici sunt de fapt grandioase. Mai stii cand ai facut primul pas? sigur tu nu iti mai amintesti, insa daca iti vei intreba mama, cu siguranta ea iti va raspunde ca, la primul tau pas s-a simtit fericita. Si mandra; ca si la primul tau cuvant, sau cand ai imbracat pentru prima oara uniforma scolara, cand ai absolvit sau la nunta ta. Emotionata la toate aceste lucruri mici.
Asadar, rolul tau, al copilului este de aduce bucurii parintilor, de a le oferi realizari de care ei sa fie mandri. Am spus rolul copilului pentru ca, in ochii lor, vei fi mereu un copil; si cand vei avea 40 ani, tot copil vei fi pentru ei. Pentru ca ei iti ofera protectie, sprijin, echilibru si intelegere, iar tu le oferi incredere. Incredere ca esti bine, ca indiferent de situatia fizica, psihica sau materiala, raul nu te poate atinge. Insa, trebuie sa fii constient ca un parinte simte si, oricat de mult te vei stradui sa convingi ca iti este bine, daca nu este asa, el va intui. Va simti in glasul tau asigurarea de complezenta si va incerca prin toate modalitatile sa te descoasa.
Asa ca, oricat de lung si anevoios este drumul pe care il parcurgi, cere ajutor familiei tale, pentru ca iti va fi aproape si nu te va dezamagi niciodata. Si, daca se va intampla sa simti deceptia, iti vei da seama cat de norocos esti pentru ca ai o familie care, pe langa faptul ca te invata mereu ca viata este o permanenta jungla, o lupta pentru supravietuire si progres, iti este alaturi indiferent de vrei sau nu. Si, mai mult decat atat, iti ofera si mijloacele de combatere a temerilor tale. Te ajuta sa iti dai seama unde ai gresit, sa intelegi motivele pentru care lucrurile au luat o asemenea intorsatura, iti permite sa iti fie frica de experiente noi, sa te ascunzi pentru o perioada in carapacea ta. Insa, in acelasi timp, iti spune ca, desi este ok sa simti temerea, trebuie sa realizezi ca daca nu gasesti mijloacele necesare sa lucrezi cu ea, vei rata si regreta momente extraordinare. Iti mai marturiseste ca, restul vietii tale, este un drum lung si, fie ca iti place sau nu, in momentul de fata prinde contur - poti sa dai vina pe lipsa de noroc, circumstantele nefavorabile, pe destin sau alegerile gresite pe care le-ai facut, sau poti sa ripostezi cu incredere in propiile forte. Da, acesta este imboldul pe care il primesti de la familie - increderea ca poti fi mai bun, mai calm, mai optimist, mai generos si cinstit, mai ales cu propia-ti persoana, ca ceea ce iti doresti este doar o problema de viziune si nu de posibilitate.
Am sa inchei cu indemnul pe care mi-l transmite mama mereu - momentele de disperare si deznadejde trateaza-le cu zambete, fruntea sus si mult calm. Si, numai atunci cand le vei intampina cu inima deschisa iti vei da seama cu adevarat cat de puternic esti!
Atunci cand vine vorba de familie, nu ai motive sa te simti stanjenit sau sa iti fie teama; cand ai in preajma oamenii care iti sunt dragi si pentru care stii cat insemni, nu este necesar sa tii garda sus; in familie te simti protejat, poti permiti oricaror masti pe care le porti in tot restul timpului sa le arunci deoparte, poti sa fii tu. Poti sa lasi frau liber sentimentelor, pentru ca stii cu siguranta ca iti vor fi impartasite, poti sa iti iubesti nepotii, sora, mama, fratele, tatal, verii, poti sa le arati ca ii apreciezi, sa te bucuri alaturi de ei de cele mai mici realizari. Pentru ca, in ochii lor, realizarile mici sunt de fapt grandioase. Mai stii cand ai facut primul pas? sigur tu nu iti mai amintesti, insa daca iti vei intreba mama, cu siguranta ea iti va raspunde ca, la primul tau pas s-a simtit fericita. Si mandra; ca si la primul tau cuvant, sau cand ai imbracat pentru prima oara uniforma scolara, cand ai absolvit sau la nunta ta. Emotionata la toate aceste lucruri mici.
Asadar, rolul tau, al copilului este de aduce bucurii parintilor, de a le oferi realizari de care ei sa fie mandri. Am spus rolul copilului pentru ca, in ochii lor, vei fi mereu un copil; si cand vei avea 40 ani, tot copil vei fi pentru ei. Pentru ca ei iti ofera protectie, sprijin, echilibru si intelegere, iar tu le oferi incredere. Incredere ca esti bine, ca indiferent de situatia fizica, psihica sau materiala, raul nu te poate atinge. Insa, trebuie sa fii constient ca un parinte simte si, oricat de mult te vei stradui sa convingi ca iti este bine, daca nu este asa, el va intui. Va simti in glasul tau asigurarea de complezenta si va incerca prin toate modalitatile sa te descoasa.
Asa ca, oricat de lung si anevoios este drumul pe care il parcurgi, cere ajutor familiei tale, pentru ca iti va fi aproape si nu te va dezamagi niciodata. Si, daca se va intampla sa simti deceptia, iti vei da seama cat de norocos esti pentru ca ai o familie care, pe langa faptul ca te invata mereu ca viata este o permanenta jungla, o lupta pentru supravietuire si progres, iti este alaturi indiferent de vrei sau nu. Si, mai mult decat atat, iti ofera si mijloacele de combatere a temerilor tale. Te ajuta sa iti dai seama unde ai gresit, sa intelegi motivele pentru care lucrurile au luat o asemenea intorsatura, iti permite sa iti fie frica de experiente noi, sa te ascunzi pentru o perioada in carapacea ta. Insa, in acelasi timp, iti spune ca, desi este ok sa simti temerea, trebuie sa realizezi ca daca nu gasesti mijloacele necesare sa lucrezi cu ea, vei rata si regreta momente extraordinare. Iti mai marturiseste ca, restul vietii tale, este un drum lung si, fie ca iti place sau nu, in momentul de fata prinde contur - poti sa dai vina pe lipsa de noroc, circumstantele nefavorabile, pe destin sau alegerile gresite pe care le-ai facut, sau poti sa ripostezi cu incredere in propiile forte. Da, acesta este imboldul pe care il primesti de la familie - increderea ca poti fi mai bun, mai calm, mai optimist, mai generos si cinstit, mai ales cu propia-ti persoana, ca ceea ce iti doresti este doar o problema de viziune si nu de posibilitate.
Am sa inchei cu indemnul pe care mi-l transmite mama mereu - momentele de disperare si deznadejde trateaza-le cu zambete, fruntea sus si mult calm. Si, numai atunci cand le vei intampina cu inima deschisa iti vei da seama cu adevarat cat de puternic esti!
duminică, 23 ianuarie 2011
Iarasi ai asteptari?
Cred cu tarie ca, cel putin o data in viata, o persoana draga tie ti-a pus aceasta intrebare; si mai cred ca ti-a adresat-o din simplul motiv ca te percepe ca si o persoana posesiva, obsesiv implicata in relatia in desfasurare, de oricare natura ar fi ea. Cum iti calculezi astfel pasii pentru a-i demonstra contrariul - ghidati de emotii sau ratiune? sau putem sa imbinam diplomatia cu sentimentele, sa le controlam? si de ce oare ar trebui sa facem asta cu oamenii care ne sunt dragi?
In teorie stim cu totii ca cel mai bine este sa fii diplomat, sa actionezi cu calm, sa nu dai voie primelor impulsuri sa te cuprinda sau sa actionezi conform lor, sa-ti ponderezi reactiile. Dar cum iti gestionezi comportamentul in cazul in care esti o persoana cu un dram de impulsivitate si vezi rosu in fata ochilor atunci cand cea/cel pentru care nutresti sentimente, se comporta cu tine de parca nici nu ai exista? de unde te mai incarci cu rabdare sa faci fata atacurilor gratuite? devii astfel vulnerabil in fata tuturor sagetilor indreptate spre tine si, decat sa incerci sa ridici scutul la loc, mai bine te ridici si pleci; da, poate este un act de egoism sau lasitate, dar cel putin nu te mai incarci cu o frustrare in plus.
Intotdeauna am fost de parere ca, pentru ca doi oameni sa se inteleaga, sa fie pe aceeasi lungime de unda, este imperios necesar sa nu aibe asteptari unul de la altul; pe masura ce iti doresti ca cel de langa tine sa se comporte intr-un anumit fel, iar el nu va actiona intocmai , iti va zambi dupa colt dezamagirea. Si de parca asta nu ar fi de ajuns, vine la pachet cu igonoranta. Mai trebuie sa punctez faptul ca, de cele mai multe ori, nu face precum iti doresti tu, nu neaparat pentru ca nu si-ar dori, sau ca nu ii se pare normal, ci pentru ca incapatanarea troneaza la loc de cinste in comportamentul lui.
Da, discutam aici despre faptul ca oamenii nu ne apartin, nu ii modelam dupa bunul nostru plac, nu incercam sa ii schimbam, nu ii dominam. Oamenii se aleg zilnic, unii pe altii, unii dupa chipul si asemanarea lor, altii dupa contraste sau ceea ce ii atrag. Ne privim unii pe altii, simtim placere, discutam armonios, incercam o legatura, trei ingrediente suficiente ca sa ne descoperim reciproc, sa ne acceptam asa cum suntem si nu cum am vrea noi sa fim sau cum ne imaginam; asteptarea permanenta atrage deceptia, mai tarziu gusti din suferinta si, intr-un final, cazi in patima depresiei. Din care, cu greu mai iesi la liman.
Mi-a fost spus acum ceva timp de o persoana draga si apropiata mie, sa reactionez cu calm, calm, calm, sa pretuiesc timpul care imi este daruit si, atunci cand observ ca cei din jurul meu nu doresc sa si-l petreaca cu mine, sa renunt; unii ar spune ca nu stiu sa lupt, ca e un act de lasitate, dar asta nu ma aduce iarasi in punctul in care incerc sa schimb ceva ce este dinainte stabilit?
E facil sa dam sfaturi, nu vreau sa va spun cum sa nu dam curs instabilitatii emotionale, dar cred ca putina diplomatie, un dram de curaj, discretie, voiosie permanenta si bunavointa ar trebui sa ne fie de ajuns pentru a ne garanta sanatatea, nu doar fizica ci si morala.
Si inca ceva - ratiunea este intotdeauna "condimentata" cu portiuni de suflet, combinatia judecata - emotii conduce la un echilibru atragator. Incearca sa-l gasesti!
In teorie stim cu totii ca cel mai bine este sa fii diplomat, sa actionezi cu calm, sa nu dai voie primelor impulsuri sa te cuprinda sau sa actionezi conform lor, sa-ti ponderezi reactiile. Dar cum iti gestionezi comportamentul in cazul in care esti o persoana cu un dram de impulsivitate si vezi rosu in fata ochilor atunci cand cea/cel pentru care nutresti sentimente, se comporta cu tine de parca nici nu ai exista? de unde te mai incarci cu rabdare sa faci fata atacurilor gratuite? devii astfel vulnerabil in fata tuturor sagetilor indreptate spre tine si, decat sa incerci sa ridici scutul la loc, mai bine te ridici si pleci; da, poate este un act de egoism sau lasitate, dar cel putin nu te mai incarci cu o frustrare in plus.
Intotdeauna am fost de parere ca, pentru ca doi oameni sa se inteleaga, sa fie pe aceeasi lungime de unda, este imperios necesar sa nu aibe asteptari unul de la altul; pe masura ce iti doresti ca cel de langa tine sa se comporte intr-un anumit fel, iar el nu va actiona intocmai , iti va zambi dupa colt dezamagirea. Si de parca asta nu ar fi de ajuns, vine la pachet cu igonoranta. Mai trebuie sa punctez faptul ca, de cele mai multe ori, nu face precum iti doresti tu, nu neaparat pentru ca nu si-ar dori, sau ca nu ii se pare normal, ci pentru ca incapatanarea troneaza la loc de cinste in comportamentul lui.
Da, discutam aici despre faptul ca oamenii nu ne apartin, nu ii modelam dupa bunul nostru plac, nu incercam sa ii schimbam, nu ii dominam. Oamenii se aleg zilnic, unii pe altii, unii dupa chipul si asemanarea lor, altii dupa contraste sau ceea ce ii atrag. Ne privim unii pe altii, simtim placere, discutam armonios, incercam o legatura, trei ingrediente suficiente ca sa ne descoperim reciproc, sa ne acceptam asa cum suntem si nu cum am vrea noi sa fim sau cum ne imaginam; asteptarea permanenta atrage deceptia, mai tarziu gusti din suferinta si, intr-un final, cazi in patima depresiei. Din care, cu greu mai iesi la liman.
Mi-a fost spus acum ceva timp de o persoana draga si apropiata mie, sa reactionez cu calm, calm, calm, sa pretuiesc timpul care imi este daruit si, atunci cand observ ca cei din jurul meu nu doresc sa si-l petreaca cu mine, sa renunt; unii ar spune ca nu stiu sa lupt, ca e un act de lasitate, dar asta nu ma aduce iarasi in punctul in care incerc sa schimb ceva ce este dinainte stabilit?
E facil sa dam sfaturi, nu vreau sa va spun cum sa nu dam curs instabilitatii emotionale, dar cred ca putina diplomatie, un dram de curaj, discretie, voiosie permanenta si bunavointa ar trebui sa ne fie de ajuns pentru a ne garanta sanatatea, nu doar fizica ci si morala.
Si inca ceva - ratiunea este intotdeauna "condimentata" cu portiuni de suflet, combinatia judecata - emotii conduce la un echilibru atragator. Incearca sa-l gasesti!
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
w/e
da, este week-end, este relaxare, este somn, este zapada afara...toate sunt motive suficiente sa te simti bine, sa folosesti aceste mici placeri in favoarea ta; chiar daca starea de spirit nu este una tocmai stralucita, foloseste aceste mici bucurii ce ne sunt oferite gratuit pentru a castiga putina hrana pentru sufletul tau; fa-ti o cafea si uita-te la un film vechi, viziteaza-ti prietenii, suna-i pe cei ce sunt departe, ureaza un week end linistit rudelor tale, verilor tai, vorbeste cu nepoteii tai, uita-te la pozele din vacanta de iarna cand erau toti in jurul tau si te acaparau cu jocuri unul mai haios ca altul; pune in practica orice strategie stii ca te tine la suprafata, orice lucru care iti ofera entuziasmul de care ai nevoie pentru a permite surasului sa-si faca loc pe chipul tau.
de ceva timp, atunci cand vine week end-ul ma cuprinde disperarea...pentru ca aveam un echilibru care acum nu mai exista, aveam totul planificat, iar acum e la voia intamplarii; unii ar putea spune ca sufar de patima controlului, posibil sa fie si adevarat, avand in vedere cum imi placea sa planific toate activitatile pana la cele mai mici detalii; insa imi placea sa fac acest lucru cand exista acel "noi2"; acum, cand totul se intampla doar pentru mine, parca farmecul "planificarii" a cam disparut; incet, incet, am inceput sa invat care sunt acele mici placeri ce fac bine sufletului meu, nu spun ca ma deconecteaza in totalitate, insa imi ofera multumirea fata de propia-mi persoana; asa ca invata sa te iubesti pe tine si te vor iubi si ceilalti; iar in week end alege rabdarea si crede intotdeauna ca viitorul iti apartine, il poti planifica si modela in gandul tau asa cum iti doresti!
si astazi nu e loc de controverse, cel putin in sufletul meu!
de ceva timp, atunci cand vine week end-ul ma cuprinde disperarea...pentru ca aveam un echilibru care acum nu mai exista, aveam totul planificat, iar acum e la voia intamplarii; unii ar putea spune ca sufar de patima controlului, posibil sa fie si adevarat, avand in vedere cum imi placea sa planific toate activitatile pana la cele mai mici detalii; insa imi placea sa fac acest lucru cand exista acel "noi2"; acum, cand totul se intampla doar pentru mine, parca farmecul "planificarii" a cam disparut; incet, incet, am inceput sa invat care sunt acele mici placeri ce fac bine sufletului meu, nu spun ca ma deconecteaza in totalitate, insa imi ofera multumirea fata de propia-mi persoana; asa ca invata sa te iubesti pe tine si te vor iubi si ceilalti; iar in week end alege rabdarea si crede intotdeauna ca viitorul iti apartine, il poti planifica si modela in gandul tau asa cum iti doresti!
si astazi nu e loc de controverse, cel putin in sufletul meu!
vineri, 21 ianuarie 2011
m-ai convins...
...in aceasta seara ca ma agit degeaba...ca oricum as fi jucat eu, cartile erau de dinainte aranjate, in asa fel incat, asul din maneca sa iti foloseasca doar tie...sa fii pe deplin avantajat; m-ai convins ca dezamagirea are cei mai teribili colti si nu se sfieste sa muste din mine la prima tentativa de a lasa garda jos.
...in aceasta seara am invatat, din nou, ca nu trebuie sa ai incredere in oameni, fiecare dintre noi are un interes propriu, pe care il urmareste cu sfintenie si, toate actiunile pe care le intreprindem, se concretizeaza in atingerea scopului bine definit, clar si concis. Tu te-ai "straduit" sa-mi arati de ce esti in stare, asa ca acum, nu am de ce sa simt ignoranta; mi-ai spus ca asa va fi, ca intr-un final totul se va reduce la asta, pentru ca obiceiul pe care l-ai crescut la pieptul tau, te obliga sa te comporti asa. Pe de o parte, ma suprind si pe mine cu atitudinea pe care o avem amandoi vis a vis de aceasta conjunctura neprielnica; reactionam diferit si, cu toate astea, asa cum ne-am dorit sau cum ne-am imaginat. Mi-as fi dorit mai mult, imi lipsesti, imi lipseste zambetul tau...
...in aceasta seara m-a cuprins dezamagirea, insa mi s-a intamplat si ceva dragut, care sa-mi demonstreze ca, oricand voi avea un lucru pe care il pierd , va fi unul pe care il castig; intotdeauna va fi ceva acolo, pus deoparte, gata sa ia locul celui pierdut; intr-adevar, nimic nu se pierde, totul se transforma, intr-un zambet, intr-o simpla atingere, intr-un simplu sarut pe obraz, intr-o imbratisare sincera, un compliment frumos; toate cele de mai sus, nascute dintr-o pura coincidenta, mi-au readus surasul pe buze si increderea ca intotdeauna problemele, oricare ar fi natura lor, isi gasesc o rezolvare, trebuie doar sa iti doresti si sa stii cu adevarat ce iti doresti.
Cum percepem singuratatea dupa o experienta neplacuta? lasam deceptiile sa preia controlul sau vedem soarele la noi acasa? aruncam grijile, stresul, problemele deoparte si ne incarcam cu energie de la oameni care sunt dispusi sa ne-o ofere?
Asadar care sa fie controversa din aceasta seara? poate faptul ca, desi dezamagirea incet incet isi facea loc in mintea mea, de dupa colt, m-a cuprins un sentiment de uimire, uluire, suprindere, entuziasm, placere...mi se arata oare ca , atunci cand simti ca nu mai poti, primesti mici imbolduri de la viata care te ajuta sa continui, sa mergi mai departe, sa nu te dai batut, sa iti cunosti limitele, sa ti le dezvolti, sa iti controlezi reactiile, pasiunea, sa fii echilibrat...ce bine suna acest cuvant - echilibrat...insa cum poti fi un om controlat si ponderat cand cei din jurul tau te conving de contrariul? nu e oare mai bine sa incerci sa iti dai seama, de la bun inceput de intentiile lor, sa le analizezi, sa realizezi daca poti sa le faci fata, daca esti dispus sa te expui, sa cunosti consecintele si ceea ce iti pot atrage?!
...m-ai convins ca am avut dreptate, ca stiu sa citesc oamenii, ca intuiesc ceea ce gandesc, intr-o asemenea masura incat sa ma pot proteja; asa ca de aici inainte trebuie doar sa incerc sa aplic principiul acesta;
asadar, asa cum spuneam si intr-un post trecut, foloseste-ti intuitia, ajuta foarte mult in momentele cheie.
Si inca ceva, permite-le oamenilor sa te iubeasca, daca exista persoane care isi doresc asta, nu-i alunga doar pentru simplu fapt ca ti se pare ceva ciudat de bine; pentru ca, la fel ca si in cazurile in care, dezamagirea este frumos dibuita de intuitie, si in cazurile de fericire, ce-i drept temporara, tot intuitia te ajuta sa-ti dai seama daca cei din jurul tau iti vor binele sau nu.
Noapte buna!
...in aceasta seara am invatat, din nou, ca nu trebuie sa ai incredere in oameni, fiecare dintre noi are un interes propriu, pe care il urmareste cu sfintenie si, toate actiunile pe care le intreprindem, se concretizeaza in atingerea scopului bine definit, clar si concis. Tu te-ai "straduit" sa-mi arati de ce esti in stare, asa ca acum, nu am de ce sa simt ignoranta; mi-ai spus ca asa va fi, ca intr-un final totul se va reduce la asta, pentru ca obiceiul pe care l-ai crescut la pieptul tau, te obliga sa te comporti asa. Pe de o parte, ma suprind si pe mine cu atitudinea pe care o avem amandoi vis a vis de aceasta conjunctura neprielnica; reactionam diferit si, cu toate astea, asa cum ne-am dorit sau cum ne-am imaginat. Mi-as fi dorit mai mult, imi lipsesti, imi lipseste zambetul tau...
...in aceasta seara m-a cuprins dezamagirea, insa mi s-a intamplat si ceva dragut, care sa-mi demonstreze ca, oricand voi avea un lucru pe care il pierd , va fi unul pe care il castig; intotdeauna va fi ceva acolo, pus deoparte, gata sa ia locul celui pierdut; intr-adevar, nimic nu se pierde, totul se transforma, intr-un zambet, intr-o simpla atingere, intr-un simplu sarut pe obraz, intr-o imbratisare sincera, un compliment frumos; toate cele de mai sus, nascute dintr-o pura coincidenta, mi-au readus surasul pe buze si increderea ca intotdeauna problemele, oricare ar fi natura lor, isi gasesc o rezolvare, trebuie doar sa iti doresti si sa stii cu adevarat ce iti doresti.
Cum percepem singuratatea dupa o experienta neplacuta? lasam deceptiile sa preia controlul sau vedem soarele la noi acasa? aruncam grijile, stresul, problemele deoparte si ne incarcam cu energie de la oameni care sunt dispusi sa ne-o ofere?
Asadar care sa fie controversa din aceasta seara? poate faptul ca, desi dezamagirea incet incet isi facea loc in mintea mea, de dupa colt, m-a cuprins un sentiment de uimire, uluire, suprindere, entuziasm, placere...mi se arata oare ca , atunci cand simti ca nu mai poti, primesti mici imbolduri de la viata care te ajuta sa continui, sa mergi mai departe, sa nu te dai batut, sa iti cunosti limitele, sa ti le dezvolti, sa iti controlezi reactiile, pasiunea, sa fii echilibrat...ce bine suna acest cuvant - echilibrat...insa cum poti fi un om controlat si ponderat cand cei din jurul tau te conving de contrariul? nu e oare mai bine sa incerci sa iti dai seama, de la bun inceput de intentiile lor, sa le analizezi, sa realizezi daca poti sa le faci fata, daca esti dispus sa te expui, sa cunosti consecintele si ceea ce iti pot atrage?!
...m-ai convins ca am avut dreptate, ca stiu sa citesc oamenii, ca intuiesc ceea ce gandesc, intr-o asemenea masura incat sa ma pot proteja; asa ca de aici inainte trebuie doar sa incerc sa aplic principiul acesta;
asadar, asa cum spuneam si intr-un post trecut, foloseste-ti intuitia, ajuta foarte mult in momentele cheie.
Si inca ceva, permite-le oamenilor sa te iubeasca, daca exista persoane care isi doresc asta, nu-i alunga doar pentru simplu fapt ca ti se pare ceva ciudat de bine; pentru ca, la fel ca si in cazurile in care, dezamagirea este frumos dibuita de intuitie, si in cazurile de fericire, ce-i drept temporara, tot intuitia te ajuta sa-ti dai seama daca cei din jurul tau iti vor binele sau nu.
Noapte buna!
miercuri, 19 ianuarie 2011
adio...dar raman cu tine
Intotdeauna m-am intrebat cum vine treaba asta: ma despart de el/ea, dar cu toate astea il tin aproape; un fel de nici nu te eliberez, nici nu te vreau alaturi, nici nu iti dau drumul, nici nu te vreau aproape. In ultimele zile am tot auzit povesti despre relatii care, intr-o oarecare masura, sunt controversate: exista o sotie, exista o amanta si exista un el; sau exista o iubita, exista o aventura si exista un el ce traieste prins in cele doua lumi; de cele mai multe ori acest "el" este, in aparenta doar, nehotarat. Nu stie ce vrea, nu stie pe care din cele doua femei o doreste, care il atrage mai mult, nu se poate hotari. Am spus "in aparenta" pentru ca el se complace in aceasta situatie, este mandru de "realizarea" lui, se lauda cu ea, in putine cuvinte: ii convine.
Poate v-ati regasit, o data in viata, intr-una din aceste posturi: barbatul privilegiat, amanta sau iubita/sotie; pot sa va spun ca cele doua posturi (amanta/iubita-sotie) au in comun faptul ca ambele sunt inselate. Apare astfel sentimentul de tradare, gustul amar al ranchiunei, ura, sentimente care iti vor acapara sufletul, iti vor chinui existenta si, pe care cu greu le vei mai putea ignora; sau trata in vreun fel; da, vei ajunge bolnava de gelozie, posesivitate, trasaturi care iti vor marca relatiile viitoare. Asa ca nu te chinui sa gasesti un raspuns pentru care el face asta, pur isi simplu pentru ca poate; drept pentru care tu trebuie sa inveti sa traiesti cu tradarea, sa ierti, sa uiti, si sa te vindeci. Si cel mai important sa te eliberezi, pentru ca el cu siguranta nu o va face!
Poate v-ati regasit, o data in viata, intr-una din aceste posturi: barbatul privilegiat, amanta sau iubita/sotie; pot sa va spun ca cele doua posturi (amanta/iubita-sotie) au in comun faptul ca ambele sunt inselate. Apare astfel sentimentul de tradare, gustul amar al ranchiunei, ura, sentimente care iti vor acapara sufletul, iti vor chinui existenta si, pe care cu greu le vei mai putea ignora; sau trata in vreun fel; da, vei ajunge bolnava de gelozie, posesivitate, trasaturi care iti vor marca relatiile viitoare. Asa ca nu te chinui sa gasesti un raspuns pentru care el face asta, pur isi simplu pentru ca poate; drept pentru care tu trebuie sa inveti sa traiesti cu tradarea, sa ierti, sa uiti, si sa te vindeci. Si cel mai important sa te eliberezi, pentru ca el cu siguranta nu o va face!
marți, 18 ianuarie 2011
imi pare rau, dar...iubesc pe altcineva
Asa se sfarseste totul...sau incepe ...depinde din ce punct de vedere privesti: daca esti o victima, atunci visele tale construite in baza unei realitati ce ti s-a oferit sau pe care ti-ai construit-o din temelie, se vor rispi in vant precum nisipul; daca in schimb esti calaul, nu poti decat sa zburzi de entuziasm pentru ca in sfarsit incepi sa traiesti, sau macar acesta este sentimentul.
Am sa ajung astfel la unul din motivele pentru care am inceput sa scriu pe acest blog: frustrarea; mi s-a repetat de nenumarate ori acest cuvant, incat in ultima perioada am ajuns sa cred ca traim intr-o lume de frustrati; e drept, cel care este parasit se incarca, voit sau nu, de multiple frustrari, unele mai paguboase decat altele; vei ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa crezi ca lipsurile personalitatii tale au atras despartirea, sa te invinovatesti pentru ceea ce s-a intamplat si, in mod inevitabil, vei sfarsi prin a-ti induce neplaceri, disconfort psihic sau chiar depresii; intr-un final, cand constiinta ta va fi bolnava de atata autocritica, vei spune stop si vei incepe sa fii mai bland cu tine; pentru ca daca tu nu esti, atunci altii cu siguranta nu vor fi; insa nu uita, blandetea nu inseamna neaparat toleranta cu propia-ti persoana, gandeste-te la ceea ce ai gresit, analizeaza, descopera-ti cele mai adanci temeri si aplica solutii! si incearca din rasputeri sa nu repeti greseala.
Calaul, asa cum am spus mai sus, se incarca de energie doar prin simplul fapt ca devine constient de scaparea dintr-o subjugare psihica, se elibereaza de frustrari pe care le va transmite victimei sale, doar pentru ca poate; si, mai mult decat atat considera ca este indreptatit sa procedeze intr-o maniera memorabila (spre ex: prin telefon sau sms).
Asadar cum e mai bine: victima sau calau? de care parte iti doresti sa fii? stiu, imi vei spune ca postura de calau iti ofera controlul. Adevarat. dar iti ofera si liniste? oare poti sa-ti construiesti fericirea (relativa, de altfel) pe temelia unei suferinte?! cum faci sa iti convingi constiinta ca ceea ce faci este bine? nu esti oare un las daca nu ai puterea sa-ti privesti victima si sa-i recunosti suferinta?
In ultima perioada m-am aflat alaturi de cei invinsi, am facut front comun cu acestia; am gresit, am analizat, insa greseala tot am repetat-o; si am ajuns, inevitabil, la a-mi chinui urechile cu fraza: imi pare rau, dar iubesc pe altcineva; daca prima data a fost mai greu de digerat, pentru ca sentimentele se depusesera, de aceasta data a fost mai light.
Insa am invatat ca lucrul de care trebuie mereu sa ne agatam este iertarea; nu trebuie sa ai regrete in suflet, chiar daca vei da voie urmelor de tristete, nu permite acestei intamplari sa se transforme in frustrare. Lasa-ti constiinta sa inteleaga calaul si actiunile lui, arunca toate impresiile ca esti o victima, aduna-ti bagajul de regrete si lasa-l te rog la gara; daca tu nu stii ce sa faci eu el, cu siguranta cei de acolo se vor pricepe. Pastreaza-ti intact bagajul de sentimente si nu le transforma in ranchiuna si ura - e cel mai urat lucru pe care l-ai putea face, in primul rand caracterului tau.
Si inca ceva - important este sa-ti asculti intuitia - functioneaza foarte bine cand vine vorba de prevenirea unor greseli care, mai tarziu se pot transforma in regrete. Asa ca, te rog, atunci cand intuitia iti va spune - NU, nu e ok, ceva "miroase putred", opreste-te din orice ai de gand sa faci, bea un pahar de apa si gandeste! poate data viitoare iti vei scuti urechile de ineptii!
Am sa ajung astfel la unul din motivele pentru care am inceput sa scriu pe acest blog: frustrarea; mi s-a repetat de nenumarate ori acest cuvant, incat in ultima perioada am ajuns sa cred ca traim intr-o lume de frustrati; e drept, cel care este parasit se incarca, voit sau nu, de multiple frustrari, unele mai paguboase decat altele; vei ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa crezi ca lipsurile personalitatii tale au atras despartirea, sa te invinovatesti pentru ceea ce s-a intamplat si, in mod inevitabil, vei sfarsi prin a-ti induce neplaceri, disconfort psihic sau chiar depresii; intr-un final, cand constiinta ta va fi bolnava de atata autocritica, vei spune stop si vei incepe sa fii mai bland cu tine; pentru ca daca tu nu esti, atunci altii cu siguranta nu vor fi; insa nu uita, blandetea nu inseamna neaparat toleranta cu propia-ti persoana, gandeste-te la ceea ce ai gresit, analizeaza, descopera-ti cele mai adanci temeri si aplica solutii! si incearca din rasputeri sa nu repeti greseala.
Calaul, asa cum am spus mai sus, se incarca de energie doar prin simplul fapt ca devine constient de scaparea dintr-o subjugare psihica, se elibereaza de frustrari pe care le va transmite victimei sale, doar pentru ca poate; si, mai mult decat atat considera ca este indreptatit sa procedeze intr-o maniera memorabila (spre ex: prin telefon sau sms).
Asadar cum e mai bine: victima sau calau? de care parte iti doresti sa fii? stiu, imi vei spune ca postura de calau iti ofera controlul. Adevarat. dar iti ofera si liniste? oare poti sa-ti construiesti fericirea (relativa, de altfel) pe temelia unei suferinte?! cum faci sa iti convingi constiinta ca ceea ce faci este bine? nu esti oare un las daca nu ai puterea sa-ti privesti victima si sa-i recunosti suferinta?
In ultima perioada m-am aflat alaturi de cei invinsi, am facut front comun cu acestia; am gresit, am analizat, insa greseala tot am repetat-o; si am ajuns, inevitabil, la a-mi chinui urechile cu fraza: imi pare rau, dar iubesc pe altcineva; daca prima data a fost mai greu de digerat, pentru ca sentimentele se depusesera, de aceasta data a fost mai light.
Insa am invatat ca lucrul de care trebuie mereu sa ne agatam este iertarea; nu trebuie sa ai regrete in suflet, chiar daca vei da voie urmelor de tristete, nu permite acestei intamplari sa se transforme in frustrare. Lasa-ti constiinta sa inteleaga calaul si actiunile lui, arunca toate impresiile ca esti o victima, aduna-ti bagajul de regrete si lasa-l te rog la gara; daca tu nu stii ce sa faci eu el, cu siguranta cei de acolo se vor pricepe. Pastreaza-ti intact bagajul de sentimente si nu le transforma in ranchiuna si ura - e cel mai urat lucru pe care l-ai putea face, in primul rand caracterului tau.
Si inca ceva - important este sa-ti asculti intuitia - functioneaza foarte bine cand vine vorba de prevenirea unor greseli care, mai tarziu se pot transforma in regrete. Asa ca, te rog, atunci cand intuitia iti va spune - NU, nu e ok, ceva "miroase putred", opreste-te din orice ai de gand sa faci, bea un pahar de apa si gandeste! poate data viitoare iti vei scuti urechile de ineptii!
luni, 17 ianuarie 2011
People always leave...?!
Oamenii vin si pleaca, sunt simpli trecatori prin vietile noastre. de unii ne agatam si nu dorim sa-i mai lasam sa plece, ne tintuim in haina lor precum acul de cravata, butonii de la camasa sau o brosa si, doar fortat, "ne dam jos"de acolo; in ambele cazuri, atat butonul, cat si brosa, sunt articole indispensabile pentru o tinuta sic, purtate cu eleganta si atitudine; prin urmare, si persoana de care ne agatam, atata timp cat nu s-a plictisit de accesoriul agatat mandru in piept sau la incheietura mainii, va accepta "compromisul" potrivit caruia aduce un plus de valoare tinutei vestimentare;
Asemenator este si in cuplu - atata timp cat partenerii considera ca sunt intr-un acord mutual, care implica in mod egal ambele parti la convietuire, vor ramane prinsi intr-un lant al slabiciunilor, care, mai devreme sau mai tarziu, din pricina celor doi, a factorilor externi, sau pur si simplu din prea multa obisnuinta, se destrama; de cele mai multe ori femeia cauta siguranta, care este relativa si alunecoasa...barbatii cauta libertatea si confortul psihic si fizic; cat timp ni se raspunde pozitiv acestor minime cerinte, vom striga in cor "totul este bine"; stiu, o sa imi spuneti ca femeile nu stiu ce isi doresc, ca sunt dificile si ciudate; ca barbatii nu sunt egoisti, ca ceea ce ne dorim este subiectiv; intr-adevar, cele 2 teme existentiale - ce-si doresc femeile sau barbatii - au facut subiectul multor pagine de net/ziare/reviste, dezbaterea nu se opreste aici, si niciodata nu vom sti cu adevarat cum sa ne comunicam dorintele unii altora; dar putem sa incercam, poate in acest fel oamenii nu vor mai pleca.
De cele mai multe ori decid sa se indeparteze pentru ca, inconstient sau nu, descopera ca nu mai au nici un motiv care sa-i mai determine sa o ia de la capat; si atunci spun stop; prea multa suferinta, prea multa discutie, prea mult stres, prea multa cearta... oamenii vor liniste, vor intelegere; cand echilibrul ne este clatinat, cand bula de sapun se sparge, existenta ta devine astfel compromisa, si, trebuie iarasi sa gasesti resurse care sa te puna pe picioare, sa accepti ca va trebui sa renunti la brosa; permanent?! nu. Insa pentru o perioada, va trebui sa o pui deoparte, sa inchizi cutia cu accesorii, sa sucesti cheia si apoi sa o arunci; ai grija insa, nu o arunca departe, mai devreme sau mai tarziu, in functie de cum inveti din greselile pe care le-ai facut pentru a nu le mai repeta, vei descoperi o noua camasa de care sa o agati si pe care sa arate fain.
Asemenator este si in cuplu - atata timp cat partenerii considera ca sunt intr-un acord mutual, care implica in mod egal ambele parti la convietuire, vor ramane prinsi intr-un lant al slabiciunilor, care, mai devreme sau mai tarziu, din pricina celor doi, a factorilor externi, sau pur si simplu din prea multa obisnuinta, se destrama; de cele mai multe ori femeia cauta siguranta, care este relativa si alunecoasa...barbatii cauta libertatea si confortul psihic si fizic; cat timp ni se raspunde pozitiv acestor minime cerinte, vom striga in cor "totul este bine"; stiu, o sa imi spuneti ca femeile nu stiu ce isi doresc, ca sunt dificile si ciudate; ca barbatii nu sunt egoisti, ca ceea ce ne dorim este subiectiv; intr-adevar, cele 2 teme existentiale - ce-si doresc femeile sau barbatii - au facut subiectul multor pagine de net/ziare/reviste, dezbaterea nu se opreste aici, si niciodata nu vom sti cu adevarat cum sa ne comunicam dorintele unii altora; dar putem sa incercam, poate in acest fel oamenii nu vor mai pleca.
De cele mai multe ori decid sa se indeparteze pentru ca, inconstient sau nu, descopera ca nu mai au nici un motiv care sa-i mai determine sa o ia de la capat; si atunci spun stop; prea multa suferinta, prea multa discutie, prea mult stres, prea multa cearta... oamenii vor liniste, vor intelegere; cand echilibrul ne este clatinat, cand bula de sapun se sparge, existenta ta devine astfel compromisa, si, trebuie iarasi sa gasesti resurse care sa te puna pe picioare, sa accepti ca va trebui sa renunti la brosa; permanent?! nu. Insa pentru o perioada, va trebui sa o pui deoparte, sa inchizi cutia cu accesorii, sa sucesti cheia si apoi sa o arunci; ai grija insa, nu o arunca departe, mai devreme sau mai tarziu, in functie de cum inveti din greselile pe care le-ai facut pentru a nu le mai repeta, vei descoperi o noua camasa de care sa o agati si pe care sa arate fain.
prima postare
exista oare o modalitate buna sau mai putin buna prin care am putea sa ne incepem conversatiile cu oamenii necunoscuti noua? prin care am putea sa le lasam o impresie buna si de apreciat? nu. exista doar spontaneitate, spirit indraznet si putin curaj. daca dispui de aceste 3 calitati, poti sa te declari un om norocos. nu-ti va fi greu sa iti faci amici sau cunostinte. eu ma simt pe un teren nesigur atunci cand trebuie sa intalnesc persoane noi, de aceea, am hotarat sa va cunosc prin intermediul blogosferei. asadar, va salut!
http://controverse-dubioase.blogspot.com/
ce fel de controverse? despre cei ca mine si ca tine, despre cei ce dorim sa devenim, despre incercarile si gandurile noastre, despre amagirile si succesul nostru;
de ce dubioase? pentru ca cele 2 tabere sau entitati de sine statatoare nu vor avea niciodata acelasi sistem de reper, de functionare sau rezonanta
http://controverse-dubioase.blogspot.com/
ce fel de controverse? despre cei ca mine si ca tine, despre cei ce dorim sa devenim, despre incercarile si gandurile noastre, despre amagirile si succesul nostru;
de ce dubioase? pentru ca cele 2 tabere sau entitati de sine statatoare nu vor avea niciodata acelasi sistem de reper, de functionare sau rezonanta
Abonați-vă la:
Postări (Atom)